E teribil timpul...
Duminica... zi calduroasa, frumoasa, de vara.
Hai sa mergem... la plimbare.
Plecam pe la zece catre un oras teleormanean de unde este originara mama.
Mai am acolo rude, prin alianta. Veri. Sau cel putin asa cred...
Ne oprim intai la un magazin, de unde luam ceva alimente (faina, orez, zahar, ulei, fructe, dulciuri, branzeturi) ca pentru niste oameni sarmani si batrani inainte de sarbatori.
Ne indreptam spre iesirea din oras pe Soseaua Alexandriei. Pentru cine nu stie, asta e in capatul Caii Rahovei... Trec cu greu de zona Pietei Rahova. Toata lumea traverseaza buluc pe unde ii trazneste prin cap. In fine... ies pe Sosea... Drumul destul de bun... Doar ca traverseaza o gramada de localitati, iar pe langa Bucuresti toti parcheaza pe unde le tuna. Ajung la un moment dat in Bragadiru sa merg pe sensul celalalt. Sensul meu de mers (2 benzi) e tot ocupat de masini parcate. Dubla parcare. Tripla parcare, ba chiar si cvadrupla... daca o fi existand asa ceva... In fine... taranii tot tarani.
Ajungem in Alexandria, destul de usor. Drumul surprinzator de bun, desi are doar o banda pe sens cea mai mare parte. Trafic putin. 3-4 masini vizibile la un moment dat. Drum drept, ca tras cu rigla pe 70% din lungime. Multi marlani si figuranti dar asta e... asa e in sud...
In Alexandria, GPS-ul sughita de cateva ori dar reuseste intr-un final apoteotic sa ma scoata pe DN52 catre Turnu Magurele. Drum mai prost dar inca bun, mare diferenta de drumul dintre DN1 si Targoviste din episodul trecut...
Fara crapaturi sau gropi. Doar denivelari, ca niste valuri pe toata latimea soselei. Nu dupa mult timp Rodica imi cere sa incetinesc. Are... rau de mare. O doare capul si-i vine sa verse. Nu merg cu mai mult de 60 la ora. Dupa circa o ora ajungem la Turnu Magurele... Priveliste placuta a orasului... care pare mai degraba un sat. Revad in minte amintirile de la ultima vizita pe aici. Aveam cred, 6 sau 7 ani... Intrarea in oras e de sus, de pe dealuri. In oras, drum foarte prost. Gasesc strada pe care o caut. Ciudat! In amintirea mea era imens de larga... Acum e doar cat aleea dintre blocuri pe care locuiesc...
Intr-unul dintre blocurile din fata, inmormantare. Un tanar, probabil o celebritate locala. Toata strada aproape e blocata de lume. Cred ca pe putin 1000 de oameni. Cu greu ma strecor sub privirile dezaprobator curioase ale celor prezenti. Parchez ceva mai deoparte si o las pe Rodica in masina. Ma duc catre numarul pe care il stiam... SURPRIZA! Gard de tabla zincata, pe schelet din teava patrata. Casa renovata noua, dar tot cum o stiam, cu spatele la strada, imediat langa gard... intrarea putin in dreapta. Poarta noua, frumoasa, balamale noi. Numar metalic de alama pe poarta.
Nu se poate... doar daca s-a mai mutat cineva cu ei... De unde sa fi avut ei bani sa renoveze... Prin poarta vad o gradina minunata, cu gazon verde si multe, multe lalelel inflorite. Sun. Inca odata. Apare o femeie, cam la 40-45 de ani, micuta de statura... pare vag cunoscuta... O salut, ma recomand... Spun pe cine caut... Imi spune ca ea a cumparat casa de la familia pe care o caut... Mai exact de la sotie... S-au prapadit amandoi... El in 2000, ea acum vreun an si ceva... Ii multumesc pentru amabilitate, ma scuz de deranj, ii spun cine sunt si ce fel de ruda eram cu raposatii... Ea pare vag incurcata. O complimentez pentru ce-a facut cu casa. Imi cer scuze si ma indepartez. Femeia inchide poarta pe jumatate stanjenita, pe jumatate usurata.
Ma intorc la masina, ii spun Rodicai care e situatia. Plecam. Iesim de pe strada si ne oprim ceva mai departe, in parcarea goala din fata unui bloc. Bem niste pepsi, rontaim niste covrigei. Filozofam asupra vietii. Ce-ar fi fost daca... dar n-a fost... Revenim la Bucuresti. O zi trista. Simteam totusi cumva ca ei nu mai sunt... Pacat. Dumnezeu sa-i ierte!
