miercuri, 30 ianuarie 2008

Patria...

Am dat astazi peste un exemplu nemaipomenit!
Iata ce e cu adevarat patria:

joi, 3 ianuarie 2008

Ziua ninge, noaptea ninge...

Si nu doar atat! Mai si viscoleste!
Da... Incepand de ieri dupa amiaza, 2 ianuarie, in Bucuresti ca si in toata Romania sudica si sud-estica, ninge ca intr-un cosmar. Sau ca intr-o ilustrata de Craciun. Atata doar ca Bucurestiul nu e Laponia.
Desigur, ca de obicei, autoritatile au fost prinse pe picior gresit. Cum naiba sa-si imagineze cineva ca o sa ninga in ianuarie?!
Ca de obicei, trei tractoare amarate scarpina zapada cu perii si mici lame de buldozer.
Pe strazile laterale e catastrofa. Viscolul a troienit zapada in movile de inaltimea unei masini. Adica circa 1 metru. Domnul primar general (cu litera mica, special, e unul din cei mai ineficienti pe care Capitala i-a avut vreodata), se pare ca nici macar nu a fost in Bucuresti. Pai ce? El n-are dreptul la o vacanta in tari mai calde?!
Si uite asa, azi am plecat de acasa pe la 7.15 si am ajuns la serviciu marsaluind pe jos pe la 9.30.
Lasand la o parte faptul ca intreprinderea in sine m-a facut mandru de posibilitatile fizice pe care (inca!) le mai am, ma intreb in continuare DE CE DRACU NU MERG NICI MACAR TRAMVAIELE?!.
Autobuzele pe bulevardele mari aproape ca circulau. Daca aveai suficienta rabdare prindeai unul.
Insa pe artere importante cum ar fi Soseaua Progresului (cunoscuta mai bine ca Artera Trafic Greu), nu circula NIMIC. Tramvaie lipsa. Trotuare cu nameti pana la piept. Din latimea de 2 benzi pe sens a soselei sunt aproape eliberate 2.
La intoarcerea acasa, Iuliu Maniu e aproape liber. S-a imprastiat chestia aia ecologica pe baza de melasa care s-a folosit si anul trecut, care topeste rapid zapada dar formeaza un soi de noroi super-lipicios.
In fine... Bulevardul Timisoara e inca inzapezit si la 5 seara.
Iar strada mea, langa Politehnica are doar niste sleauri timide de la aventurierii care s-au hazardat sa iasa. Masina mea seamana cu un delusor. Peste cei aproape 100 de cm inaltime ai Loganului s-a mai pus cam jumatate de metru de zapada. Il las asa. Sa doarma si el saracu' sub zpada...
Asadar: zapada cu ghiotura, utilaje pe sponci (apropo! la grosimea asta a stratului ar fi mers turbofreze, nu?), strazi blocate, oamenii merg pe jos la lucru... Alooo! Dom' Primar! Se aude?
Ar fi trebuit ca noi, cei care am mers pe jos azi la serviciu sa fi mers in fata primariei generale si sa il luam la bulgarit pe dom' Videanu si dom' Murgeanu.
Da' las' ca vin ele alegerile! De data asta ma duc NEAPARAT! Si stiu eu IMPOTRIVA CUI O SA VOTEZ!
@#$%%^%^@#$%#$%@#!!!!!S@#@#!@$!#@R@#%$@#$WEFWEFWEF#$T%@#$
Ati inteles, nu?!

marți, 1 ianuarie 2008

Ura! Am mai pacalit unu'...

Adica inca un an...
Ma gandeam la ce-am scris duminica... Despre calculatoare. Recitind, imi dau seama poate pentru prima data cu adevarat ca marea problema a civilizatiei noastre tinde sa devina calculatorul.
Incepem sa nu mai relationam - ne intalnim pe "mess". O prostie oricat de enorma devine plauzibila, ba chiar evident corecta prin legitimarea cu ajutorul cuvintelor magice: "sunt date prelucrate cu calculatorul". Masinaria asta mica si complet idioata incepe sa devina substitut de inteligenta si chiar de opinie personala.
E adesea psihanalist sau psihoterapeut si uneori partener de evadari schizoide pentru unii dintre noi.
Sunt din ce in ce mai convins ca sfarsitul speciei nu va veni de la asteroizi sau de la virusi, nici de la incalzire globala.
Probabil calculatorul va fi instrumentul pieirii. Nu prin "the rise of the machines" si nici prin scenarii de tip TERMINATOR.
Ci probabil prin dependenta noastra graduala de aceasta "masina de gandit".
Si nu pot sa nu-mi aduc aminte de un verset din Biblia Catolica Portocalie (un document fictional din "Dune" de Frank Herbert): "Sa nu-ti faci masina dupa chipul si asemanarea mintii omului."